Doar cei din familie și o mână de prieteni de încredere îi pot trece pragul casei de pe malul lacului Geneva, fostului septuplu campion mondial la Formula 1, Michael Schumacher.
Unul dintre puținii care i-au trecut pragul este Jean Todt, fostul director al echipei Ferrari.
Într-un discurs ținut la Budapesta, unde Lewis Hamilton a ocupat prima poziție- a 90-a din cariera sa – pentru Marele Premiu al Ungariei, francezul și-a ales cuvintele cu grijă și loialitate: „L-am văzut pe Michael săptămâna trecută”, a spus el. „Se luptă. Sper ca lumea să-l poată vedea din nou. Pentru asta se luptă el și familia sa.”
Todt, în vârstă de 74 de ani, consideră că Schumacher, 51 de ani, este ca un al doilea fiu al său. Uneori urmăresc curse de Formula 1 împreună, la casa lui Schumacher, într-un colț împădurit al Glandului, un oraș de 13.000 de locuitori, situat între Geneva și Lausanne. Todt este în strânsă legătură și cu Corinna, soția devotată a lui Schumacher, cu care acesta are o căsnicie de 25 de ani, scrie Daily Mail.
Corina este cea care a insistat asupra păstrării totale a secretului stării de sănătate a lui Schumacher.
Rapoartele de luna trecută sugerau că Schumacher urma să fie supus unei intervenții chirurgicale cu celule stem, deși o sursă apropiată familiei – nu Todt – a indicat duminică pentru The Mail că acesta este un tratament puțin probabil, deocamdată, având în vedere restricțiile cauzate de focarul de coronavirus .
Întrebat dacă îl consideră pe Schumacher cel mai mare pilot din istoria Formula 1 și cum se simte acum, în era în care Hamilton domină Formula 1, acesta a răspuns: „Îl iubesc pe Michael”, dar este imposibil să spun cine este cel mai bun din istorie. Există Juan Manuel Fangio, Jim Clark, Ayrton Senna și Michael.